Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia

V Găgăuzia și GRT FM sunt parte a Instituţiei Publice Compania Publică Găgăuziya Radio Televizionu (GRT).
În anul 2000, cu sprijinul financiar și tehnic al Organizației Internaționale TİKA în Moldova, a fost deschisă o asociație de radio, iar ulterior, radioul și televiziunea au fuzionat într-o singură structură media - Compania de Stat „Teleradio Găgăuzia”. Compania a existat în acest statut timp de 7 ani, iar apoi a fost transformată într-una publică în conformitate cu „Legea Radioului și Televiziunii” adoptată în 2007 de Adunarea Populară a Găgăuziei. Într-un raport de monitorizare a procesului de aplicare a Codul audiovizualului, zece asociaţii din domeniul mass-mediei și a drepturilor omului susţineau că procesul
de lichidare a Companiei de Stat „Teleradio-Găgăuzia” și de creare a Instituției Publice Regionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Găgăuzia” s-a desfășurat în condiţii de netransparenţă, de lipsă de cooperare cu societatea civilă, cu derogări de la prevederile Codului audiovizualului și ale legislaţiei locale în domeniu. Experții locali mai subliniau că Legea adoptată în 2007 era paralelă cu Codul Audiovizualului de la Chișinău și a creat riscul ca, în cazul absenței sinergiilor în reforma legislației locale și naționale în domeniul audiovizualului, ar putea apărea contradicții între cele două. Totodată, faptul că Adunarea Populară a Găgăuziei și-a alocat împuterniciri de formare a Consiliului de Observatori al GRT a avut un impact negativ asupra activității Companiei. Conducerea Adunării Populare a intervenit în conducerea companiei, ceea ce a provocat o criza de conducere a GRT, începând cu anul 2013.
În martie 2016, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o nouă Lege „Cu privire la Televiziunea și Radiodifuziunea”, în conformitate cu prevederile căreia funcționează astăzi compania publică „Gagauziya Radio Televizionu”, radiodifuzorul public în Unitatea Teritorială Autonomă Gagauz Yeri.
Potrivit acestei legi, organul de conducere al Companiei este Consiliul de Observatori, care este superior în raport cu GRT. Consiliul de Observatori este un organism autonom independent, reprezentant al societății din Găgăuzia, care exercită supraveghere și control asupra activităților Companiei. Consiliul are nouă membri, desemnați de Adunarea Populară a Găgăuziei, pentru un mandat unic de patru ani. Aceștia sunt reprezentanți ai societății civile din Găgăuzia, specializați în diferite domenii de activitate.
Consiliul aprobă statutul Companiei GRT, regulamentul de funcționare și organizare a acesteia, elaborează strategia menită să păstreze identitatea etnică, istorico-culturală și lingvistică a poporului găgăuz, publică rapoarte de evaluare a Companiei, la propunerea directorului executiv al Companiei, numește și eliberează din funcție adjuncții acestuia - redactorul-șef de la televiziune și redactorul-șef de la radio. De asemenea, Consiliul organizează concursul pentru funcția de director general al companiei.
Compania este condusă de un director executiv, numit de Consiliul de Observatori în urma organizării unui concurs. Directorul executiv este desemnat pentru un mandat de 4 ani. Funcţionarea furnizorului public găgăuz de servicii media este asigurată de către directorul executiv și adjuncții acestuia. Aceștia elaborează proiectul de buget, iar Consiliul de Observatori îl aprobă, după care documentul este trimis spre examinare Comitetului executiv al Găgăuziei, iar ulterior, Adunării Populare a Găgăuziei pentru adoptare.
Experții de la Asociația Obștească Piligrim-Demo notau în 2016 că prin adoptarea Legii locale a audiovizualului, Consiliului de Observatori al GRT i-au fost transferate practic toate competențele de
management ale companiei, încălcându-se astfel echilibrul de putere între conducere și consiliul de
supraveghere a companiei, iar Adunarea Populară a Găgăuziei a obținut dreptul de a scoate din funcție membrii Consiliului fără nici o explicație, astfel fiind subminată independența Companiei GRT.