Social Media

În R. Moldova oamenii se informează tot mai des de pe rețelele de socializare. Conform datelor ultimului Barometru al Opiniei Publice, efectuat în august 2023, 76,3% din respondenți au declarat că utilizează internetul zilnic, iar 6,2% - de câteva ori pe săptămână. Pentru 53,6% din respondenți internetul este cea mai importantă sursă de informare, depășind televiziunea (30,1%). Totodată, pentru 38,5% din respondenți internetul este sursa de informare în care au cea mai mare încredere, pe locul doi aflându-se televiziunea (20,3%). Totodată, datele Barometrului Opiniei Publice arată că cea mai populară rețea de socializare utilizată de moldoveni este Facebook (59,1%), pe locul doi în topul preferințelor se află YouTube (34,5%), iar pe al treilea – Instagram (31,6%).

Într-un sondaj, realizat de „CBS-Research”, la comanda Comunității WatchDog, moldovenii au fost întrebați care rețele sociale utilizează zilnic sau de câteva ori pe săptămână. Răspunsurile au arătat că 59,3% dintre moldoveni preferă să își petreacă timpul pe Facebook, iar 23,7% – pe Instagram. Pe YouTube își petrec timpul 18,8% dintre intervievați, iar TikTok-ul este preferat de aproximativ 15,7% dintre moldoveni. De asemenea, 17,9% dintre intervievați au declarat că nu folosesc rețelele de socializare.

Potrivit studiului național „Percepția populației despre mass-media și aptitudinile mediatice în Republica Moldova”, realizat de Magenta Consulting și publicat în martie 2023 de Internews Moldova, pentru a se informa zilnic, majoritatea respondenților, în calitate de sursă, aleg televizorul și rețelele de socializare. Același studiu arată că Facebook (70%), Instagram (35%) și TikTok (29%) sunt accesate de către utilizatorii internetului de câteva ori pe zi. În același timp, mai mult decât o pătrime dintre respondenți care accesează internetul cel puțin o dată pe săptămână (28%) accesează în fiecare zi rețeaua de socializare Telegram. Rețelele de socializare, precum Instagram (94%), TikTok (87%), Telegram (92%) sunt accesate în mare parte de către populația tânără – până la 25 de ani. În același timp, Facebook-ul este o rețea care este pe larg utilizată de toată populația, indiferent de criteriul demografic, mai arată studiul.

Un sondaj din mai-iunie 2024 al Institutului Republican Internațional arată că 46% din respondenți se informează despre politică în primul sau în al doilea rând de pe rețelele de socializare. Totodată, pentru 65% din respondenți au indicat că se informează de pe Facebook, 50% - de pe Youtube, 28% - de pe Tiktok, iar 27% - de pe Instagram.


Social Media Baza de Date